Copiii… la vârsta lui “DE CE?”

Copilul începe să pună tot soiul de întrebări, care mai de care mai ciudate. Uneori nici chiar tu ca părinte nu puteai să te gândeşti la asemenea întrebări. Brusc, copilul tău descoperă o mulţime de lucruri asupra cărora ar vrea să se lămurească. Dincolo de jena de a răspunde la anumite întrebări, aceasta este vîrsta la care se consolidează relaţia dintre părinte şi copil.

De la naştere copilul începe a se adapta la lumea din jurul lui. Capătă şi îşi dezvoltă gândirea simbolică şi începe să devină familiar cu o mulţime de procese, cum ar fi cele de abstractizare, generalizare, reprezentare, asemănare, deosebire. Aceasta este momentul în care el începe să pună întrebări. El vrea să se lămurească, să înţeleagă anumite fenomene.

De aceea este esenţial să îi vorbiţi copilului pe înţeles, expunându-i clar aşa cum cum stau lucrurile în fapt. Să nu vă mire dacă îi veţi spune că fulgerele se formează la ciocnirea a doi nori şi el să vă ăntrebe de ce când ciocneşte vata nu ies scântei.

Este foarte important să satisfacem nevoia de cunoaştere a copilului nostru, indiferent despre ce este vorba. Dacă nu va afla aceste răspunsuri sau îi vei spune că nu este “de nasul lui”, atunci fie îşi va auto-îngrădi dorinţa de cunoaştere, fie se va îndrepta spre alte persoane şi atunci încrederea lui în noi se va diminua.

Evident că nu va pune întrebări savante, dar şi dacă este curios în legătură cu un lucru pe care nu îi cunoşti, atunci spune-i sincer că nu ştii, dar dacă afli îi spui. Ah, şi nu uita! Copiii ţin minte că le-ai făcut o promisiune!

Mami, eu ce merit de Moş Crăciun?

Există două personaje importante în viaţa copiilor pe care le asociem cu iarna şi cu luna decembrie. Moş Nicolae şi Moş Crăciun au o simbolistică încărcată şi povestea lor e transmisă din generaţie în generaţie în fiecare familie.

Am să mă refer în acest articol la Moş Nicolae şi relaţia acestuia cu copilul. Identificat de către copil ca fiind un bătrânel simpatic care lasă dulciuri şi jucării în ghetuţe, imaginea lui Moş Nicolae este construită pe baza mitului şi a inspiraţiei religioase ce se transmite în fiecare familie de la o generaţie la alta. Relaţia directă cu copilul este intermediată de părinţi şi de modul în care ei percep această tradiţie şi imprimă un anumit obicei de a simboliza.

Există în toate familiile această tradiţie? Care este de fapt rolul ei?
Poate că tradiţia devine un instrument cu o valoare morală pe care părinţii îl folosesc în educaţia copilului. Din punct de vedere psihologic, imaginea lui Moş Nicolae implică dualitate şi interdicţie, excludere şi punere în act. Două elemente diferite apar în această imagine:

•    A fi răsplătit pentru faptele bune -  a primi
•    A fi pedepsit pentru faptele rele – a nu primi

Însăşi această împărţire defineşte două categorii diferite de copii: copiii buni şi copiii răi. Orice astfel de etichetă devine automat o identitate pe care copilul şi-o asumă. A fi catalogat drept un copil rău care nu a primit nimic pentru că nu a fost cuminte, dar care a aşteptat cu aceeaşi dorinţă şi entuziasm să primească ceva, aduce copilul în situaţia de a deveni acel copil rău.

Investiţia şi aprecierea părintelului reprezintă puntea către construirea unui model. Reperele acestui model pot fi în egală măsură devalorizarea, deprecierea şi dezinvestirea copilului prin atribuirea unui loc în categoria “copilului rău”.
În sine, ceea ce este de fapt o diadă între a primi şi a oferi se transformă într-o luptă pentru a primi, preţul cerut fiind apartenenţa la categoria “copilului bun”.

Ceea ce aude copilul pe tot parcursul anului este “dacă nu eşti cuminte, nu vei primi nimic”. Simbolul acestui nimic este într-un sens concret băţul, care devine stigmat al pedepsei şi al excluderii copilului din tagma celor cuminţi. Astfel, băţul în sine nu mai este doar o mustrare, iar avertisementul permanent ce se referă la “a nu primi” este o balanţă ce adună motivele negative şi anticipează cu mult timp înainte apariţia acestei excluderi.

Paradoxul apare prin faptul că toţi copiii se aşteaptă să primească ceva, iar băţul devine el însuşi simbol a ceea ce oferă Moş Nicolae, şi pentru cei care ştiu cine este moşul, o mică mustrare de la părinţi. Ei primesc în dar un simbol al faptelor rele, care odată învestit ca atare rămane inerent un “cadou” pe care îl vor da mai departe la rândul lor.

Este important pentru fiecare copil în parte să înţeleagă ce înseamnă “a fi cuminte”, ce anume aşteaptă părinţii în acest “cuminte” şi cum văd ei “partea cea rea”. Şi spun asta deoarece ceea ce primeşte copilul este forma, este conţinutul final, lipsit adesea de traducerea de care el are nevoie în plan afectiv. “Nu ai fost cuminte pentru că…..”, “te-am certat şi aş vrea să înţelegi că….”, “este rău să faci aşa pentru că…”. Simbolul lipsit de semnificaţie este un eşec al comunicării, al relaţiei, al legăturii. Este un gol ce se interpune între părinte şi copil şi consecinţele sale sunt angoasa, anxietatea, confuzia, furia sau agresivitatea. Copilul este ceea ce i se spune că este şi înţelege prin ceea ce i se oferă spre a fi înţeles. În lipsa înţelegerii, traducerea este oarbă sau preluată prin imitaţie. Reacţiile sale şi comportamentul său sunt o oglindă a confuziei şi ruperii legăturii sale cu familia sa.

Nu cuvintele sunt cele care educă, care hrănesc, care mustră, care învaţă, ci ceea ce transmit ele. O stare, o emoţie, o dorinţă,  o neputinţă, o iluzie, o credinţă.
Băţul stingher din ghetuţe este precum un cuvânt care a amuţit, şi-a pierdut glasul. Orice am oferi copilului, să îi oferim şi mesajul care însoţeşte tăcerea. Un mesaj dinlăuntrul nostru, autentic pentru a stabili o punte de legătură cu ceea ce există deja în copil şi pentru a deschide un dialog şi nu doar a da un verdict irevocabil.

Sursa: Psiholog Cristina Călărăşanu
CPAP- Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie
www.centrupsihologie.ro

Rolul bunicilor

Să vorbeşti doar despre părinţi, fraţii sau surorile în viaţa copilului, ar însemna să ştirbim rolul bunicilor. Este bine pentru copil să ştie că, în afara părinţilor, mai există un alt cerc „de încredere” din care face parte, cerc pe care e bine să îl cunoască deoarece acesta repezintă un sprijin afectiv real.

Deşi bona sau educatoarea sunt la fel de interesate de educaţia copilului, acestea îl vor părăsi atunci când copilul va merge la şcoală, legătura afectivă stabilită se va pierde, iar aceasta îi poate da copilului un sentiment neplăcut. Nu e niciodată confortabil să pierzi o legătura cu cineva.

De aceea continuitatea afectivă este esenţială, iar în această privinţă bunicii au cel mai important rol. Ei oferă o dragoste „gratuită” şi „durabilă”. Copiii sunt de foarte devreme sensibili la acest subiect, cu mult înainte ca ei să poată efectiv să-l înţeleagă. Cu mai mult timp liber la discreţie şi adesea mai disponibili, ei sunt capabili să privească mai detaşat problemele ce se pot ivi.

Bunicii sunt m[rturia faptului că bebeluşul se află la încrucişarea a două descendenşe, a două istorii, a două modalităţi de privi lumea. Copilul nu mai este doar fiul sau fiica unuia din copii, ci poartă moştenirea genetic a întregii familii. Acestă realitate îl va introduce pe copil într-un univers simbolic aparte, în care timpul are o altă curgere.

Bunicii au fost martorii unor vremuri când parinţii copilului nu se cunoşteau, când aceştia aveau aceeaşi vârsta cu a nepoţilor şi făceau o mulţime de nebunii. Bunicii recunosc în nepoteii lor gesturile şi atitudinile propriilor lor copii, fapt care îi face să îi privească pe micuţi cu mai multă dragoste şi nostalgie. Unde mai pui şi faptul că un copil va aduce cu siguranţă mai multă culoare în viaţa bunicilor. Deci câştigul este de ambele părţi.

Adesea fiind la pensie, bunicii au mai mult timp pentru jocuri de-a ghiciu, de-a călătoria, mai multă răbdare pentru sfaturi şi poveţe, pentru cântece de leagăn, pentru compoturi făcute în casă şi plimbări prin parc sau vizite. Trebuie să recunoaştem faptul că îngrijirea unui copil este un full time job, iar bunicii au adesea timpul pentru a îndeplini acest job. Unde mai punem la socoteală şi faptul că bunicii îi vor creşte pe cei mici cu mâncare pregătită acasă, fără piure la borcan cumpărat din supermarket, cu fructe şi ciocolată de casă, fara prajituri din cofetarie făcute cu prafuri si fără hamburger! O bunică va şti întotdeauna ce va mânca cu plăcere nepoţelul lui, pentru că are mari şanse să aibă aceleaşi preferinţe ca propriul copil când era mic.

De aceea este esenţial ca cei mici să nu fie privaţi de bunicii lor. Dimpotrivă, faceţi tot ce puteţi să îi aduceţi împreună, faceti tot ce puteti ca sa-i lăsaţi împreună, fără să vă amestecaţi între ei. De obicei ei construiec un univers al lor, nişte semen, nişte convenţii pe care e inutil să încercaţi a le înţelege. Sunt doar ale lor. Mai mult, bunicii întotdeauna vor ţine cont şi de ideile dumneavoastră în ceea ce priveşte educaţia copilului şi astfel totul va decurge bine.

 

etapele cresterii

Etapele creşterii Sugar: 0 -1 an Copilul Mic: 1 - 3 ani Preşcolarul: 3 - 7 ani Şcolarul: 7 - 14 ani Adolescentul: 14 - 18 ani

Ghici Mici cât e ora?

Elefănţelul nostru nu are stare,

trompa lui se roteşte din picioare

când la stânga, când la dreapta,

 ba în sus

ba chiar şi-n jos.

Trompa lui joacă hora

Ghici Mici cât e ora?  

Alfabetul în imagini

Ilustratele îşi îndeplinesc ţelul educativ pentru care au fost create, fără chiar să realizăm. Un abecedar simplu, anost nu va atrage niciodată atenţia copilului tău şi nu îi va stârni interesul. De aceea, această mapă este special concepută pentru a suscita interesul copilului tău spre învăţare, întrucât funcţionează pe principiul “Recunoaşte obiectele şi învaţă alfabetul” şi este destinată copiilor din grupele pregătitoare, dar este extrem de utilă şi celor din clasa I.

Această mapă este un instrument îndrăgit nu numai de copii, ci şi de părinţi şi educatori, deoarece reuşesc să trezească interesul copilului mai mult decât orice manual.

Mapa constă într-un plic special, cartonat. Acesta include o machetă a alfabetului, cartonaşe cu literele alfabetului şi ilustraţiile ale căror denumiri încep cu litera respectivă.