Copiii… la vârsta lui “DE CE?”

Copilul începe să pună tot soiul de întrebări, care mai de care mai ciudate. Uneori nici chiar tu ca părinte nu puteai să te gândeşti la asemenea întrebări. Brusc, copilul tău descoperă o mulţime de lucruri asupra cărora ar vrea să se lămurească. Dincolo de jena de a răspunde la anumite întrebări, aceasta este vîrsta la care se consolidează relaţia dintre părinte şi copil.

De la naştere copilul începe a se adapta la lumea din jurul lui. Capătă şi îşi dezvoltă gândirea simbolică şi începe să devină familiar cu o mulţime de procese, cum ar fi cele de abstractizare, generalizare, reprezentare, asemănare, deosebire. Aceasta este momentul în care el începe să pună întrebări. El vrea să se lămurească, să înţeleagă anumite fenomene.

De aceea este esenţial să îi vorbiţi copilului pe înţeles, expunându-i clar aşa cum cum stau lucrurile în fapt. Să nu vă mire dacă îi veţi spune că fulgerele se formează la ciocnirea a doi nori şi el să vă ăntrebe de ce când ciocneşte vata nu ies scântei.

Este foarte important să satisfacem nevoia de cunoaştere a copilului nostru, indiferent despre ce este vorba. Dacă nu va afla aceste răspunsuri sau îi vei spune că nu este “de nasul lui”, atunci fie îşi va auto-îngrădi dorinţa de cunoaştere, fie se va îndrepta spre alte persoane şi atunci încrederea lui în noi se va diminua.

Evident că nu va pune întrebări savante, dar şi dacă este curios în legătură cu un lucru pe care nu îi cunoşti, atunci spune-i sincer că nu ştii, dar dacă afli îi spui. Ah, şi nu uita! Copiii ţin minte că le-ai făcut o promisiune!

Mami, eu ce merit de Moş Crăciun?

Există două personaje importante în viaţa copiilor pe care le asociem cu iarna şi cu luna decembrie. Moş Nicolae şi Moş Crăciun au o simbolistică încărcată şi povestea lor e transmisă din generaţie în generaţie în fiecare familie.

Am să mă refer în acest articol la Moş Nicolae şi relaţia acestuia cu copilul. Identificat de către copil ca fiind un bătrânel simpatic care lasă dulciuri şi jucării în ghetuţe, imaginea lui Moş Nicolae este construită pe baza mitului şi a inspiraţiei religioase ce se transmite în fiecare familie de la o generaţie la alta. Relaţia directă cu copilul este intermediată de părinţi şi de modul în care ei percep această tradiţie şi imprimă un anumit obicei de a simboliza.

Există în toate familiile această tradiţie? Care este de fapt rolul ei?
Poate că tradiţia devine un instrument cu o valoare morală pe care părinţii îl folosesc în educaţia copilului. Din punct de vedere psihologic, imaginea lui Moş Nicolae implică dualitate şi interdicţie, excludere şi punere în act. Două elemente diferite apar în această imagine:

•    A fi răsplătit pentru faptele bune -  a primi
•    A fi pedepsit pentru faptele rele – a nu primi

Însăşi această împărţire defineşte două categorii diferite de copii: copiii buni şi copiii răi. Orice astfel de etichetă devine automat o identitate pe care copilul şi-o asumă. A fi catalogat drept un copil rău care nu a primit nimic pentru că nu a fost cuminte, dar care a aşteptat cu aceeaşi dorinţă şi entuziasm să primească ceva, aduce copilul în situaţia de a deveni acel copil rău.

Investiţia şi aprecierea părintelului reprezintă puntea către construirea unui model. Reperele acestui model pot fi în egală măsură devalorizarea, deprecierea şi dezinvestirea copilului prin atribuirea unui loc în categoria “copilului rău”.
În sine, ceea ce este de fapt o diadă între a primi şi a oferi se transformă într-o luptă pentru a primi, preţul cerut fiind apartenenţa la categoria “copilului bun”.

Ceea ce aude copilul pe tot parcursul anului este “dacă nu eşti cuminte, nu vei primi nimic”. Simbolul acestui nimic este într-un sens concret băţul, care devine stigmat al pedepsei şi al excluderii copilului din tagma celor cuminţi. Astfel, băţul în sine nu mai este doar o mustrare, iar avertisementul permanent ce se referă la “a nu primi” este o balanţă ce adună motivele negative şi anticipează cu mult timp înainte apariţia acestei excluderi.

Paradoxul apare prin faptul că toţi copiii se aşteaptă să primească ceva, iar băţul devine el însuşi simbol a ceea ce oferă Moş Nicolae, şi pentru cei care ştiu cine este moşul, o mică mustrare de la părinţi. Ei primesc în dar un simbol al faptelor rele, care odată învestit ca atare rămane inerent un “cadou” pe care îl vor da mai departe la rândul lor.

Este important pentru fiecare copil în parte să înţeleagă ce înseamnă “a fi cuminte”, ce anume aşteaptă părinţii în acest “cuminte” şi cum văd ei “partea cea rea”. Şi spun asta deoarece ceea ce primeşte copilul este forma, este conţinutul final, lipsit adesea de traducerea de care el are nevoie în plan afectiv. “Nu ai fost cuminte pentru că…..”, “te-am certat şi aş vrea să înţelegi că….”, “este rău să faci aşa pentru că…”. Simbolul lipsit de semnificaţie este un eşec al comunicării, al relaţiei, al legăturii. Este un gol ce se interpune între părinte şi copil şi consecinţele sale sunt angoasa, anxietatea, confuzia, furia sau agresivitatea. Copilul este ceea ce i se spune că este şi înţelege prin ceea ce i se oferă spre a fi înţeles. În lipsa înţelegerii, traducerea este oarbă sau preluată prin imitaţie. Reacţiile sale şi comportamentul său sunt o oglindă a confuziei şi ruperii legăturii sale cu familia sa.

Nu cuvintele sunt cele care educă, care hrănesc, care mustră, care învaţă, ci ceea ce transmit ele. O stare, o emoţie, o dorinţă,  o neputinţă, o iluzie, o credinţă.
Băţul stingher din ghetuţe este precum un cuvânt care a amuţit, şi-a pierdut glasul. Orice am oferi copilului, să îi oferim şi mesajul care însoţeşte tăcerea. Un mesaj dinlăuntrul nostru, autentic pentru a stabili o punte de legătură cu ceea ce există deja în copil şi pentru a deschide un dialog şi nu doar a da un verdict irevocabil.

Sursa: Psiholog Cristina Călărăşanu
CPAP- Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie
www.centrupsihologie.ro

Rolul bunicilor

Să vorbeşti doar despre părinţi, fraţii sau surorile în viaţa copilului, ar însemna să ştirbim rolul bunicilor. Este bine pentru copil să ştie că, în afara părinţilor, mai există un alt cerc „de încredere” din care face parte, cerc pe care e bine să îl cunoască deoarece acesta repezintă un sprijin afectiv real.

Deşi bona sau educatoarea sunt la fel de interesate de educaţia copilului, acestea îl vor părăsi atunci când copilul va merge la şcoală, legătura afectivă stabilită se va pierde, iar aceasta îi poate da copilului un sentiment neplăcut. Nu e niciodată confortabil să pierzi o legătura cu cineva.

De aceea continuitatea afectivă este esenţială, iar în această privinţă bunicii au cel mai important rol. Ei oferă o dragoste „gratuită” şi „durabilă”. Copiii sunt de foarte devreme sensibili la acest subiect, cu mult înainte ca ei să poată efectiv să-l înţeleagă. Cu mai mult timp liber la discreţie şi adesea mai disponibili, ei sunt capabili să privească mai detaşat problemele ce se pot ivi.

Bunicii sunt m[rturia faptului că bebeluşul se află la încrucişarea a două descendenşe, a două istorii, a două modalităţi de privi lumea. Copilul nu mai este doar fiul sau fiica unuia din copii, ci poartă moştenirea genetic a întregii familii. Acestă realitate îl va introduce pe copil într-un univers simbolic aparte, în care timpul are o altă curgere.

Bunicii au fost martorii unor vremuri când parinţii copilului nu se cunoşteau, când aceştia aveau aceeaşi vârsta cu a nepoţilor şi făceau o mulţime de nebunii. Bunicii recunosc în nepoteii lor gesturile şi atitudinile propriilor lor copii, fapt care îi face să îi privească pe micuţi cu mai multă dragoste şi nostalgie. Unde mai pui şi faptul că un copil va aduce cu siguranţă mai multă culoare în viaţa bunicilor. Deci câştigul este de ambele părţi.

Adesea fiind la pensie, bunicii au mai mult timp pentru jocuri de-a ghiciu, de-a călătoria, mai multă răbdare pentru sfaturi şi poveţe, pentru cântece de leagăn, pentru compoturi făcute în casă şi plimbări prin parc sau vizite. Trebuie să recunoaştem faptul că îngrijirea unui copil este un full time job, iar bunicii au adesea timpul pentru a îndeplini acest job. Unde mai punem la socoteală şi faptul că bunicii îi vor creşte pe cei mici cu mâncare pregătită acasă, fără piure la borcan cumpărat din supermarket, cu fructe şi ciocolată de casă, fara prajituri din cofetarie făcute cu prafuri si fără hamburger! O bunică va şti întotdeauna ce va mânca cu plăcere nepoţelul lui, pentru că are mari şanse să aibă aceleaşi preferinţe ca propriul copil când era mic.

De aceea este esenţial ca cei mici să nu fie privaţi de bunicii lor. Dimpotrivă, faceţi tot ce puteţi să îi aduceţi împreună, faceti tot ce puteti ca sa-i lăsaţi împreună, fără să vă amestecaţi între ei. De obicei ei construiec un univers al lor, nişte semen, nişte convenţii pe care e inutil să încercaţi a le înţelege. Sunt doar ale lor. Mai mult, bunicii întotdeauna vor ţine cont şi de ideile dumneavoastră în ceea ce priveşte educaţia copilului şi astfel totul va decurge bine.

 

Inteligenţa emoţională

Inteligenţa emoţională este capacitatea specific umană de a exprima, a simţi, a identifica, şi de a controla emoţiile. De când suntem mici învăţăm să gestionăm propriile noastre emoţii, dar şi pe cele ale celor din jurul nostru.

Când ne era frică începeam să plângem şi doream ca cineva să ne ia în braţe, de obicei mama. Dar dacă aceasta era prea supărată, ştiam totuşi că nu e indicat să facem scandal prea mare.

Iată de ce în ultimul timp inteligenţa emoţională şi-a câştigat rolul binemeritat în topul cercetărilor psihologice. Dacă până de curând, se considera că IQ-ul determină gradul de reuşită, studiile recente au demonstrat că IQ-ul singur nu poate aduce unui om reuşita profesională, şi cu atât mai puţin fericirea din viaţa de zi cu zi.

De aici s-a tras următoarea concluzie: felul în care ne administrăm sentimentele şi emoţiile ne poate asigura succesul pe care ni-l dorim. De aceea, ca părinte ţine minte că starea de spirit şi felul în care îţi tratezi copilul îi poate afecta echilibrul emoţional.

Reţine că bunătatea din cuvintele tale atrage încrederea copilului tău, creează profunzime, bunătatea emoţională creează iubire. În fiecare copil există un potenţial extraordinar. Totul este să aibă încredere în puterea lui. Învaţă-l să-şi spună la nesfârşit: “Totul depinde doar de mine”. Pentru că adevărata bucurie este să împlinească un scop pe care tu el îl consideră important.

Chiar dacă copilul tău se poartă altfel decât ţi-ai fi dorit tu, asta nu înseamnă că este greşit. De aceea, cel mai bine este întelegi forţele emoţionale care îl influenţează şi să accepţi reacţiile lui.

 Fă-ţi copilul încrezător în tine, arată-i că poţi fi cel mai bun prieten pentru el.

Şi eu sunt copil

Cum să vorbeşti eficient copiilor

Dacă doriţi să oferiţi copilului dumneavoastră o învătătură bună, cărţile noastre de poveşti sunt cea mai bună alegere. Copilul dumneavoastră va intra în universul broscuţelor, al pisicuţelor aristocrate şi în Căsuţa cu Arici unde va învăţa cele mai bune învăţăminte despre cum trebuie să mulţumeşti, cum să alinţi şi cum asculţi. Spiriduşul Te Rog îi va da cel mai frumos sfat despre cum o singură vorbă poate să îţi îndeplinească o dorinţă.

Veniţi să învăţaţi alături de noi cum să vorbiţi copiilor în aşa fel încât ei să asculte, şi cum să asculte pentru a vorbi frumos.

Noi dorim să ajutăm copiii să recunoască şi să facă faţă sentimentelor negative: dezamagire, nervozitate, invidie şi vrem să limităm pe cât posibil comportamentele nedorite, menţinând buna-voinţa şi comunicarea dintre cu părinţii.

Spiriduşul Şero va încuraja autonomia copilului dumneavoastră, şi îl va face să devină mai independet şi mai încrezător în sine. Va pune în valoare punctele lui tari şi îl va încuraja să le pună în aplicare.

Dacă sunteţi de părere că feciorul dumneavoastră este blocat în anumite roluri, acelaşi Spiriduş îl va ajuta pe copil să se vadă într-o lumina diferită şi pozitivă, care îl va susţine şi îi va da mai multă încredere în el însuşi.

Alaiul nostru de personaje, clovni, animăluţe, păsărele, spiriduşi şi vrăjitoare vor fi alături de copilul dumneavoastră şi îl vor face ajuta să crească frumos.