Cadouri pentru Copii de poveste

Puzzle-ul personalizat - un puzzle pe care este imprimata poza copilului tau.

 

Carti de povesti – Copiii adoră poveştile şi personajele lor, dar la fel de mult le place să fie în centrul atenţiei. Orice copil îşi imaginează că este personajul principal al unui basm, adică prinţul cel viteaz care învinge zmeii cei răi şi o salvează pe Ileana Cosânzeana. Copilul tău merită acest cadou deosebit, pentru că şi el este o poveste specială. El va avea propria lui poveste, în care  prinţul cel vrednic este chiar el. Cartile personalizate îi captează mai mult ca orice altă carte şi îi vor face să iubească lectura şi să citească cu mai mult entuziasm.

 

Cartea de desene - o colecţie de desene cadru, pe care copilul tău le va umple de culoare.

 

Cele mai speciale surprize din brad – bomboane si jeleuri ambalate personalizat. Diverse culori, diverse arome.

Copiii… la vârsta lui “DE CE?”

Copilul începe să pună tot soiul de întrebări, care mai de care mai ciudate. Uneori nici chiar tu ca părinte nu puteai să te gândeşti la asemenea întrebări. Brusc, copilul tău descoperă o mulţime de lucruri asupra cărora ar vrea să se lămurească. Dincolo de jena de a răspunde la anumite întrebări, aceasta este vîrsta la care se consolidează relaţia dintre părinte şi copil.

De la naştere copilul începe a se adapta la lumea din jurul lui. Capătă şi îşi dezvoltă gândirea simbolică şi începe să devină familiar cu o mulţime de procese, cum ar fi cele de abstractizare, generalizare, reprezentare, asemănare, deosebire. Aceasta este momentul în care el începe să pună întrebări. El vrea să se lămurească, să înţeleagă anumite fenomene.

De aceea este esenţial să îi vorbiţi copilului pe înţeles, expunându-i clar aşa cum cum stau lucrurile în fapt. Să nu vă mire dacă îi veţi spune că fulgerele se formează la ciocnirea a doi nori şi el să vă ăntrebe de ce când ciocneşte vata nu ies scântei.

Este foarte important să satisfacem nevoia de cunoaştere a copilului nostru, indiferent despre ce este vorba. Dacă nu va afla aceste răspunsuri sau îi vei spune că nu este “de nasul lui”, atunci fie îşi va auto-îngrădi dorinţa de cunoaştere, fie se va îndrepta spre alte persoane şi atunci încrederea lui în noi se va diminua.

Evident că nu va pune întrebări savante, dar şi dacă este curios în legătură cu un lucru pe care nu îi cunoşti, atunci spune-i sincer că nu ştii, dar dacă afli îi spui. Ah, şi nu uita! Copiii ţin minte că le-ai făcut o promisiune!

Mami, eu ce merit de Moş Crăciun?

Există două personaje importante în viaţa copiilor pe care le asociem cu iarna şi cu luna decembrie. Moş Nicolae şi Moş Crăciun au o simbolistică încărcată şi povestea lor e transmisă din generaţie în generaţie în fiecare familie.

Am să mă refer în acest articol la Moş Nicolae şi relaţia acestuia cu copilul. Identificat de către copil ca fiind un bătrânel simpatic care lasă dulciuri şi jucării în ghetuţe, imaginea lui Moş Nicolae este construită pe baza mitului şi a inspiraţiei religioase ce se transmite în fiecare familie de la o generaţie la alta. Relaţia directă cu copilul este intermediată de părinţi şi de modul în care ei percep această tradiţie şi imprimă un anumit obicei de a simboliza.

Există în toate familiile această tradiţie? Care este de fapt rolul ei?
Poate că tradiţia devine un instrument cu o valoare morală pe care părinţii îl folosesc în educaţia copilului. Din punct de vedere psihologic, imaginea lui Moş Nicolae implică dualitate şi interdicţie, excludere şi punere în act. Două elemente diferite apar în această imagine:

•    A fi răsplătit pentru faptele bune -  a primi
•    A fi pedepsit pentru faptele rele – a nu primi

Însăşi această împărţire defineşte două categorii diferite de copii: copiii buni şi copiii răi. Orice astfel de etichetă devine automat o identitate pe care copilul şi-o asumă. A fi catalogat drept un copil rău care nu a primit nimic pentru că nu a fost cuminte, dar care a aşteptat cu aceeaşi dorinţă şi entuziasm să primească ceva, aduce copilul în situaţia de a deveni acel copil rău.

Investiţia şi aprecierea părintelului reprezintă puntea către construirea unui model. Reperele acestui model pot fi în egală măsură devalorizarea, deprecierea şi dezinvestirea copilului prin atribuirea unui loc în categoria “copilului rău”.
În sine, ceea ce este de fapt o diadă între a primi şi a oferi se transformă într-o luptă pentru a primi, preţul cerut fiind apartenenţa la categoria “copilului bun”.

Ceea ce aude copilul pe tot parcursul anului este “dacă nu eşti cuminte, nu vei primi nimic”. Simbolul acestui nimic este într-un sens concret băţul, care devine stigmat al pedepsei şi al excluderii copilului din tagma celor cuminţi. Astfel, băţul în sine nu mai este doar o mustrare, iar avertisementul permanent ce se referă la “a nu primi” este o balanţă ce adună motivele negative şi anticipează cu mult timp înainte apariţia acestei excluderi.

Paradoxul apare prin faptul că toţi copiii se aşteaptă să primească ceva, iar băţul devine el însuşi simbol a ceea ce oferă Moş Nicolae, şi pentru cei care ştiu cine este moşul, o mică mustrare de la părinţi. Ei primesc în dar un simbol al faptelor rele, care odată învestit ca atare rămane inerent un “cadou” pe care îl vor da mai departe la rândul lor.

Este important pentru fiecare copil în parte să înţeleagă ce înseamnă “a fi cuminte”, ce anume aşteaptă părinţii în acest “cuminte” şi cum văd ei “partea cea rea”. Şi spun asta deoarece ceea ce primeşte copilul este forma, este conţinutul final, lipsit adesea de traducerea de care el are nevoie în plan afectiv. “Nu ai fost cuminte pentru că…..”, “te-am certat şi aş vrea să înţelegi că….”, “este rău să faci aşa pentru că…”. Simbolul lipsit de semnificaţie este un eşec al comunicării, al relaţiei, al legăturii. Este un gol ce se interpune între părinte şi copil şi consecinţele sale sunt angoasa, anxietatea, confuzia, furia sau agresivitatea. Copilul este ceea ce i se spune că este şi înţelege prin ceea ce i se oferă spre a fi înţeles. În lipsa înţelegerii, traducerea este oarbă sau preluată prin imitaţie. Reacţiile sale şi comportamentul său sunt o oglindă a confuziei şi ruperii legăturii sale cu familia sa.

Nu cuvintele sunt cele care educă, care hrănesc, care mustră, care învaţă, ci ceea ce transmit ele. O stare, o emoţie, o dorinţă,  o neputinţă, o iluzie, o credinţă.
Băţul stingher din ghetuţe este precum un cuvânt care a amuţit, şi-a pierdut glasul. Orice am oferi copilului, să îi oferim şi mesajul care însoţeşte tăcerea. Un mesaj dinlăuntrul nostru, autentic pentru a stabili o punte de legătură cu ceea ce există deja în copil şi pentru a deschide un dialog şi nu doar a da un verdict irevocabil.

Sursa: Psiholog Cristina Călărăşanu
CPAP- Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie
www.centrupsihologie.ro